Jucătorul american de golf Tiger Woods a afirmat că a „trăit în minciună” și a „rănit multă lume”, în primul său interviu după scandalul privind relațiile extraconjugale, a anunțat postul ESPN pe site-ul oficial. „Pur și simplu trăiam în minciună. Și făceam multe lucruri care răneau multă lume”, a declarat Woods, care a făcut o declarație publică în februarie, dar nu a mai răspuns presei de la accidentul de mașină din noiembrie 2009 ce a dus la dezvăluirea problemelor conjugale. „Când începi să renunți la negare, începi să vezi realitatea și poate fi un lucru foarte urât”, a adăugat Woods.
După ce s-a retras provizoriu din activitatea competițională, Woods a anunțat că intenționează să revină în competiție la Mastersul de la Augusta, de la începutul lunii aprilie, primul turneu de Grand Slam al sezonului.
El a explicat pentru ESPN că voia să-și pună ordine în viață, asigurând că aceste probleme l-au făcut să devină mai puternic. „Nu am resimțit niciodată acest tip de forță ca acum”, a declarat Woods, care are 82 de titluri în carieră.
Woods, care a acordat două scurte interviuri pentru ESPN și The Golf Channel, a explicat că și-a rănit profund soția și mama: „Le-am făcut mult rău. Sunt cele mai apropiate persoane de mine, cele mai dragi și a fost foarte greu să le spun ce am făcut. Am multe puncte slabe în raport cu ele.”
În ceea ce privește relația cu soția sa, Elin, Tiger Woods a afirmat că aceasta a fost „rănită, rănită, rănită”. „Ea a fost și șocată, dar și mânioasă și are tot dreptul să fie. Sunt dezamăgit de mine, la fel ca toată lumea, sunt dezamăgit de comportamentul meu deoarece nu pot să cred că le-am putut face asta oamenilor pe care îi iubesc”, a declarat numărul 1 mondial din golf, refuzând să dea detalii referitoare la tratamentul urmat la o clinică specializată în tratarea dependenței sexuale, în Mississippi. „Este o problemă personală”, a subliniat Tiger Woods, spitalizat pentru scurt timp la 27 noiembrie 2009, după un accident de mașină în apropiere de Orlando.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER